vineri, 12 decembrie 2008

A doua specialitate

Pregătirea în a doua specialitate înrudită în regim cu taxă

Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar demarează începând cu data de astăzi, 12 decembrie 2008, procedurile pentru înscrierea specialiştilor în programul de pregătire pentru a doua specialitate în regim cu taxă, fără examen de rezidenţiat. Cei interesaţi vor obţine de la rectorate sau decanate, după caz, în perioada 15.12.2008-09.01.2009 un aviz de acceptare în programul de pregătire în cea de-a doua specialitate. Avizele de acceptare se vor acorda în limita numărului de locuri disponibile, publicate pentru fiecare specialitate şi centru universitar în parte. În cazul în care solicitările vor depăşi capacitatea de pregătire, rectoratele sau decanatele, după caz, vor organiza teste de selecţie.


Candidaţii care obţin avizul de acceptare în programul de pregătire în cea de-a doua specialitate vor depune dosarele de înscriere la Centru Naţional de Pregătire în Domeniul Sanitar Bucureşti, str. Bodesti nr. 1, sector 2, în perioada 12.01.2009-16.01.2009 inclusiv, în intervalul orar 10.00-14.00.

Cuantumul taxei anuale de pregătire în cea de a doua specialitate este stabilit prin Ordinul M.S.P. 694/2008. CNPDS va afişa lista finală cu cei admişi în pregătire la data de 26.01.2009. Stagiul de pregătire va începe pe data de 01.02.2009.
Pentru a descărca lista locurilor disponibile pentru pregătirea în a doua specialitate în regim cu taxă urmaţi link-ul de mai jos:

Lista locuri a II-a specializare.pdf

sursa: Posta Medicala
data: 12 decembrie 2008

Niciun comentariu: